ZEST PIZZA sau, după cum ne numim oficial, ZEST FOOD S.R.L., cu sediul social în ZEST FOOD S.R.L., CUI: RO44208993, Reg. Com.: J2021000505526, ROMÂNIA, Județ: București, Localitate: Sector 2, Str. Azuga nr. 32, prin director general Liviu Mihăescu, dorește să te informeze asupra următoarelor:
Din 25 mai 2018 a devenit aplicabil Regulamentul European privind Protecția Datelor cu Caracter Personal nr. 679/2016 (“GDPR”). Întrucât dorim să fim transparenți cu voi, clienții noștri, am luat măsurile necesare pentru a vă proteja datele personale pe care ni le furnizați în mod activ sau pasiv atunci când navigați pe website-ul nostru.
Pentru că dorim să ne conformăm principiilor protecției datelor cu caracter personal, vom colecta și prelucra de la voi doar acele date care ne sunt necesare scopurilor prelucrării pe care le avem în vedere, pe perioadele necesare atingerii acestor scopuri și întotdeauna cu respectarea drepturilor pe care le ai, în calitate de persoană ale cărei date personale sunt prelucrate.
Având în vedere că prin intermediul website-ului nostru se pot face plăți, te rugăm să nu ne furnizezi niciun fel de date personale, respectiv să nu procedezi la completarea diverselor formulare disponibile pe website-ul nostru dacă nu ai 18 ani. Dacă vom observa că date personale au fost furnizate de către o persoană cu vârsta mai mică de 18 ani, acestea vor fi șterse în cel mai scurt timp, fără nicio răspundere din partea Societății noastre.
De asemenea, te rugăm să ne furnizezi întotdeauna date corecte și actuale și să ne anunți, prin modificarea datelor de cont sau în alte modalități disponibile, ori de câte ori intervin schimbări ale acestora.
În măsura în care, în diverse situații descrise mai jos, ne vei furniza date personale ce aparțin unei alte persoane, te rugăm să te asiguri că ai obținut în prealabil consimțământul acesteia pentru a ni le furniza. În cazul în care va trebui să utilizăm datele furnizate pentru a te contacta, iar acestea nu îți aparțin, va trebui să informăm persoana ale cărei date ne-au fost furnizate despre sursa acestora, adică despre faptul că acestea ne-au fost furnizate de către tine.
În toate situațiile în care accesezi website-ul nostru, vom putea colecta în mod pasiv și date precum: adresa de IP a device-ului folosit de tine, tipul device-ului, tipul de browser pe care îl folosești, precum și orice termeni de căutare pe care îi introduceți pe website-ul nostru. Serverul nostru web procedează la agregarea acestor informații pentru a monitoriza nivelul de activitate pe website-ul nostru, pentru a evalua eficacitatea acestuia și pentru a îmbunătăți conținutul, pentru a vă face vizita o experiență ușoară și plăcută. Aceste date sunt colectate însă anonim, așa încât nu pot conduce la identificarea ta.
Navigând pe website-ul nostru, vei observa că am putea colecta date personale ce îți aparțin în următoarele situații:
Dacă ne vei suna pentru a face o comandă pentru produsele noastre, în scopul onorării acestei comenzi, îți vom putea solicita și prelucra următoarele date personale: nume și prenume, numărul de telefon, adresa de livrare, număr comandă pe care îl alocăm intern în scopul urmăririi executării acesteia. Pentru a ne asigura că am reținut corect datele comenzii, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor noastre, convorbirile telefonice vor fi înregistrate pentru o perioadă de 6 luni.
Dacă dorești să plasezi comenzi online și îți creezi un cont pe website-ul nostru, vom putea prelucra date personale ce îți aparțin în scopul gestionării contului, a relației contractuale și procesării comenzilor de cumpărare și livrare a produselor, încasării valorii acestora și gestionării retururilor, de a avea acces la istoricul comenzilor plasate, de a putea modifica informațiile de cont, pentru a vedea dacă te-ai abonat la newsletter și pentru a te abona și dezabona în mod facil de la primirea acestora.
Pentru crearea contului am putea solicita date personale precum: nume și prenume, adresa de email, număr de telefon, sex, data nașterii, adresa de domiciliu/livrare, parola. Îți poți importa datele tale de contact pentru crearea contului, precum nume și prenume, număr de telefon și adresa de email, utilizând contul de Facebook.
Pentru plasarea de comenzi am putea prelucra suplimentar următoarele date personale: produse comandate, diverse comentarii pe care alegi să le introduci în mod voluntar în câmpul pus la dispoziție în acest sens.
În funcție de modalitatea de plată, am putea să colectăm și contul bancar din care se face plata. Dacă alegi să faci o plată online, website-ul nostru te va direcționa către platforma procesatorului de plăți, așa încât datele aferente plății respective, respectiv cele privitoare la cardul pe care îl deții, numărul acestuia, codul CVC, vor fi prelucrate de către acest procesator, în nume propriu, în calitate de operator de date, potrivit propriilor politici de protecția datelor, sens în care te rugăm să citești aceste condiții puse la dispoziția publicului, pentru informare, de către procesatorul de plăți.
Adresa de email va putea fi folosită și pentru a-ți trimite un mesaj de confirmare a comenzii, cuprinzând o descriere succintă a acesteia în scopul de a ne asigura că tu ai plasat comanda respectivă, iar dacă nu, să o poți anula. Anularea oricărei comenzi se face doar prin apel telefonic către noi.
Sexul și data nașterii sunt prelucrate în scopul de a ști cum să ne adresăm ție, mai ales dacă nu ești de naționalitate română și din numele tău nu ne putem da seama dacă ești o doamnă sau un domn, acordarea de diverse beneficii la cumpărarea de produse de ziua ta sau pentru efectuarea de statistici interne pe grupe de vârstă și sex pentru a ne adapta mai bine ofertele și produsele în funcție de preferințele diverselor categorii de clienți.
De asemenea, în anumite condiții pe care le vei găsi descrise în cuprinsul website-ului, ai putea beneficia de un VIP Card al cărui număr va fi asociat contului tău și pe care îl vei putea folosi și indica la orice comandă plasată, fie online, fie telefonic, fie chiar în magazin, pentru a beneficia de diferite avantaje, discounturi la cumpărarea produselor noastre.
Acordarea de discounturi sau alte beneficii, la produse comandate, se poate realiza și atunci când derulăm campanii promoționale sau dacă vei intra în programul nostru „prieteni de pizza” alături de prieteni și cunoscuți.
Datele de cont vor fi prelucrate atâta timp cât vei decide să menții contul activ, iar după aceste perioadă, cele necesare în scop financiar-contabil vor putea fi stocate pe perioada impusă de dispozițiile legale din domeniul financiar-contabil (5 sau 10 ani de la finalul anului în care a fost închis contul) sau cât timp va fi necesar pentru apărarea drepturilor noastre în cazul apariției unui incident (pe perioada termenelor de prescripție legale).
Dacă ne vei contacta prin utilizarea formularului nostru de contact, vom putea prelucra următoarele date personale: nume și prenume, adresa de email, număr de telefon, număr comandă și locație/magazin (dacă mesajul tău se referă la o comandă plasată și dacă îți amintești magazinul la care ai comandat), subiectul mesajului și domeniul la care se referă, alte date înscrise în cuprinsul mesajului pe care ni-l transmiți în mod voluntar.
Scopul prelucrării acestor date personale este de a răspunde întrebărilor sau solicitărilor tale, de a-ți oferi suport și îndrumări, de a-ți furniza orice alte informații de care ai nevoie.
Vom prelucra aceste date doar pentru perioada atingerii scopului comunicării dintre noi și după aceasta în măsura în care este necesar pentru apărarea drepturilor noastre, pentru perioadele permise de dispozițiile legale.
În măsura în care te vei abona la „newsletter” în scopul de a primi informații și noutăți despre produsele și ofertele noastre, despre diverse campanii pe care le vom organiza, îți vom prelucra numărul de telefon și/sau adresa de email până la dezabonare, adică până la retragerea de către dumneavoastră a consimțământului, acordat pentru primirea de astfel de comunicări comerciale.
Vei avea posibilitatea de a te dezabona de la primirea unor astfel de mesaje oricând și cu ocazia fiecărui mesaj trimis de către noi în acest sens.
După cum menționam și mai sus, dacă ți-ai creat un cont pe website-ul nostru, vei putea să te dezabonezi prin accesarea secțiunii „newsletter” din contul tău.
Plasarea de comenzi la Zest Pizza nu este niciodată condiționată de abonarea la primirea de astfel de comunicări comerciale.
Nu reprezintă comunicări comerciale, în sensul prezentei secțiuni, primirea de email-uri sau sms-uri cu privire la confirmarea deschiderii contului tău, detalii ale comenzii sau confirmări ale acesteia, orice alte informații legate de contul tău sau de comenzile tale sau transmiterea de mesaje de tip sondaj, după cum este menționat mai jos.
Întrucât dorim permanent să ne îmbunătățim serviciile și produsele, am putea derula anumite sondaje de satisfacție în rândul clienților noștri, fie direct, fie prin intermediul unor furnizori de servicii de sondare. Prin urmare, s-ar putea să vă contactăm prin email sau sms în acest scop și ne-ar bucura dacă ai răspunde acestora, fără a fi însă obligat la aceasta. În această situație, datele furnizate vor putea fi prelucrate până la finalizarea procesului de sondare, analizarea rapoartelor și extragerea informațiilor relevante.
Notă: În situațiile în care colectăm date despre preferințele tale, s-ar putea să creăm un profil al tău, în calitate de consumator, însă aceasta are loc în temeiul consimțământului implicit pe care ni-l dai prin furnizarea unor date precum data de naștere, sau în temeiul interesului nostru legitim, și numai cu scopul:
În funcție de scopul pentru care prelucrăm datele tale, acestea vor putea fi puse la dispoziția unor terțe persoane care pot acționa fie în calitate de operatori de date (ceea ce înseamnă că prelucrează datele personale în nume propriu), fie în calitate de împuterniciți ai noștri (adică prelucrează datele personale în numele nostru):
În toate situațiile de furnizare a Datelor prin intermediul website-ului nostru, la datele personale ar putea avea acces furnizorii noștri de servicii de mentenanță IT, furnizorul serviciului de hosting al website-ului nostru, alți furnizori sau destinatari ai datelor și care vor avea acces la Date doar în măsura necesară prestării serviciilor către noi, numai pentru perioada necesară prestării acestora și doar la datele absolut necesare prestării serviciilor. Ne vom asigura în toate cazurile că furnizorii noștri și-au asumat obligații de confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Întrucât dorim să ne asigurăm că datele personale pe care ni le furnizezi beneficiază de gradul de securitate adecvat, am încercat să acoperim toate cerințele noii legislații în materia protecției datelor, asigurându-ne de implementarea de măsuri adecvate de securitate a acestora împotriva distrugerii, pierderii, modificării, divulgării neautorizate, accesului neautorizat, fie ele accidentale sau ilegale. Personalul nostru este instruit în ceea ce privește modul în care trebuie să gestioneze datele tale, clienții și furnizorii noștri își asumă, la rândul lor, obligații de confidențialitate, iar sistemele noastre informatice sunt astfel protejate încât să prevină, pe cât permite tehnologia de la acest moment, incidentele de securitate.
În ceea ce privește website-ul nostru, există măsuri de securitate pentru serverele care găzduiesc website-ul nostru, și care includ antivirus, firewall, control regulat al securității și scanări de securitate, testări ale vulnerabilităților, sisteme de testare a intruziunilor.
Întrucât prelucrăm Date ce îți aparțin, beneficiezi de mai multe drepturi conferite de legislația în domeniul protecției datelor. Aceste drepturi sunt următoarele:
Pentru exercitarea drepturilor tale, pentru transmiterea de orice mesaje sau sesizări, te rugăm să contactezi responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: hello@zestpizza.ro sau la adresa sediului nostru pe care o găsești în pagina Contact.
Îți vom răspunde în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 30 de zile de la primirea mesajului tău.
Folosim diverse cookie-uri pentru îmbunătățirea website-ului propriu și prezentarea către tine de oferte personalizate. Pentru informații suplimentare și pentru a vedea lista detaliată privind cookie-urile pe care le utilizăm, te rugăm să consulți pagina dedicată Politica de cookies.